“Ni hao” din Taiwan

 20160824_090042

“Ni hao” din Taiwan – din tărâmul acela îndepărtat pe care ni-l închipuiam, stângaci, în copilărie, şi nu prea ştiam cum să-l descriem, atunci când ne cădea în mâini câte o maşinuţă electrică “made în Taiwan”. Era copleşitor şi cam imposibil să ne imaginăm din colţul nostru de lume: roboţi, jucării sofisticate sau trenuri care merg cu viteză ameţitoare într-o insuliţă departe-departe, aruncată în apele Chinei. 

Taiwan-ul m-a surprins. Nu mă aşteptam să găsesc o ţară atât de bine organizată, ordonată, curată, cu infrastructură.  Cine vrea o vacanţă îndrăzneaţă, ieşită din tipare, ar trebui să nu ezite şi să-l descopere pe cont propriu. Nu vă va dezamăgi, nu vă va lăsa nici măcar un moment de respiro, căci sunt multe de văzut, de simţit, de experimentat. E o Asie mai pretenţioasă, mai modernă, mai şic, care rivalizează cu Tokyo sau Seul.

TAIPEI

Capitala Taipei este furnicarul insulei.  Aici, se dă ora exactă, de aici porneşte totul. Am ajuns, noaptea târziu, după 12 ore de zbor via Istanbul. E un oraş imens, o junglă urbană, bine sistematizată. Aveam ceva temeri că voi găsi cu greu hotelul, că trebuie să iau un autobuz şi să schimb câteva linii de metrou, că poate dura ceva ore până îl reperam, însă… în mai puţin de 20 de minute eram cu bagajele la recepţie. În Taiwan, totul merge ceas. Cum altfel? Peste tot, sunt indicatoare în limba engleză, la aeroport, poţi lua hărţi şi ghiduri turistice ca să nu te rătăceşti, chiar ţi se explică cum să ajungi; autostrăzile lor supraetajate, pe trei niveluri, de nici nu se mai vede cerul, te duc glonţ unde ai nevoie.

De cum am ajuns, mi-am lăsat bagajele şi am pornit, pe străzi, să simt mirosul dulceag al prăjiturilor de ananas coapte la colţ de stradă sau aroma înţepătoare a oalelor cu mâncare aburindă abia luate de pe foc. Târziu în noapte, oraşul ăsta chiar nu doarme. Motociclişti, maşini, vânzători ambulanţi de mâncare, luminile stridente ale reclamelor şi vitrinelor, toate te iscodesc să vrei mai mult, să descoperi mai mult. De pe trotuarul foarte curat, pe care stau, prima impresie e deja formată: Taiwanul este…  năucitor.

De văzut:

Elephant Trail – în mijlocul metropolei, chiar lângă semeţul Taipei 101, începe aventura: sute de trepte abrupte până-n vârf de munte te vor purta aproape de nori, de unde poţi vedea peisaje uimitoare ale oraşului. Nu e  o joacă de copil şi nici nu e pentru cei slabi de inimă, chiar şi cei mai experimentaţi sportivi cu greu pot să facă faţă treptelor, care, parcă, nu se mai termină. Dar o dată, căzniţi spre vârf, nu e loc de întors. Recomand traseul spre orele de apus, înserarea te va lăsa cu gura căscată. Clădirile prind viaţă, e oraşul dezvăluit, fără secrete, într-o baie de lumină. Şi ce peisaje, şi ce linişte! Auzi greierii şi nu-ţi vine să crezi că ai în faţa ochilor tot Taipei-ul zbuciumat, scăldat într-o feerie de culori.

În vizită la ursuleţul Panda şi Gondola Maokong 

Am vrut să vizitez grădina zoologică pentru un singur motiv “pufos”: să văd ursul Panda. Din oraş, poţi ajunge rapid şi uşor cu un tren suprateran, care te lasă fix în faţă. Unde mai pui că admiri şi oraşul în drum spre jucăuşii panda. Intrarea costă doar 2 dolari şi, iată-mă, în sfârşit, în faţa ursuleţilor. Aş fi stat ore-n şir să-i văd. Cel mai bun moment de făcut fotografii este atunci când sunt hrăniţi. Îngrijitorii le ascund mâncarea prin copaci sau prin colţurile adăpostului. Sunt foarte haioşi atunci când se chinuie să dea morcovii sau fructele jos.

Tot de aici, de la zoo, am evadat câteva ore din metropola sufocată de căldură. Am luat gondola Maokong, cu podea de sticlă şi am vizitat un sătuc din apropiere, raiul plantaţiilor de ceai. Ei, nu mi-am dat seama cât de sus va pluti cabina noastră, aproape am îngheţat de frică atunci când am privit jos. Eram suspendată la mai bine de 300 de metri deasupra pădurii de bambus. Evident, nu-i pentru cei slabi de inimă. Priveliştea merită toţi banii. Nu e chiar atât de scump. Vreo 10 dolari. Gondola are patru opriri şi poţi vizita şi o mânăstire buddhistă de la poalele muntelui.

TAIPEI 101

Cînd spui Taiwan, îţi răsare în minte, evident, celebra clădire Taipei 101 (evident cu 101 etaje) care a fost, ani la rând, cel mai înalt zgârie nori din lume. Deşi a pierdut titlul în favoarea clădirii Burj Khalifa din Dubai, Taipei 101 deţine totuşi un alt record – cel mai rapid lift din lume, recunoscut şi de Guinness World Records. În doar 37 de secunde, duce pasagerii de la etajul 5 la etajul 89, cu o viteză de  60,6 km la oră. Este un obiectiv iconic al taiwanezilor, neapărat, de bifat. Cu cei 509 metri inălțime, designul clădirii te duce cu gândul la cutiile de mâncare chinezească, puse una peste alta. De sus, oraşul nu are secrete. Ti se dezvăluie ca-n palmă.

Oamenii sunt atenţi cu turiştii, deşi engleza le este o mare necunoscută. Te privesc atent şi încearcă să te salute cu un simplu „hello” sau „nihao”, de parcă rar ar vedea străini. Până şi femeia care mătura frunze în parc, atunci când m-a văzut, m-a întrebat într-o engleză pocită “how are you?”

Copiii sunt mult mai curioşi şi dezgheţaţi,  vin la tine, pe stradă, şi încearcă să-ţi arate că ştiu engleză. O fetiţă de vreo patru ani mi-a spus cu un zâmbet ştirb: „îmi pare bine să te cunosc” şi a repetat obsesiv propoziţia, în caz că eu nu pricepeam.

Mâncarea

Taipei-ul are vreo 20 de străzi enorme, dedicate în întregime bucătăriei tradiţionale: piete de noapte. Sunt locuri de poveste, de-a dreptul fascinante. E adevăratul Taiwan, o explozie de gusturi şi arome pe care nu le-am experimentat niciunde. Tarabe ticsite cu lucruri pe care nu le-am recunoscut sau cu mâncăruri bizare: picioare fierte de pui, gâturi de raţă, „delicatese” de care nu m-aş fi atins nici moartă – (jeleuri mişcătoare sau resturi de carne).

Am făcut la pas piaţa Raohe, una dintre cele mai mari din Taipei. Înainte să apuc să gust ceva, m-au ameţit, mai întâi, mirosurile: acru, înţepător, dulce sau aroma greu de suportat a brânzei tofu fermentate, fierte în apă şi scăldată în sos de soia şi condimente. Mi-au plăcut supa de caracatiţă, tăiţeii cu porc, carnea de vită gătită direct pe flacără şi unsă cu unt, gua bao – chiftelele de orez cu carne în interior, triunghiurile de orez cu peşte şi alge nori, raţa cu soia… şi-aş putea scrie o listă pe pagini întregi. Să nu uit de dulciuri. Aş fi mâncat doar prăjituri de ananas, mango, durian, vanilie şi wasabi.

De altfel, anul trecut, bucătăria taiwaneză a fost votată drept cea mai bună din lume de către cititorii CNN Travel.

Că tot am amintit mai sus de durian, să vă spun repede o păţanie. Este fructul cel mai urât mirositor din lume, dar cu un gust divin. În Singapore, de exemplu, este interzis în locurile publice, la metrou, în autobuze, iar amenda e mare. Am cumpărat o bucată şi am lăsat-o în mini-frigiderul de la hotel. Ei, ghici! Seara, când m-am întors, am avut senzaţia că s-a deversat canalul de dejecţii din tot Taipei-ul. Atât de groaznic mirosea. Nici după ce l-am mâncat, aroma de putreziciune nu a dispărut. Mi-a “parfumat” tot sejurul. Durian din Taiwan.

Trenul de mare viteză 

Am vrut să văd cum e în trenurile lor de mare viteză. Am luat un bilet dus-întors, spre cel mai apropiat oraş, Taichung, situat la vreo 168 de kilometri distanţă. Costă vreo 20 de dolari doar un drum. E cam piperat, ce-i drept, dar am experimentat viteze demne de Formula 1: 300 de kilometri la oră. În tren, e la fel ca în avion, singura diferenţă este că ai mai mult loc la picioare şi nu se mişcă niciun fulg, nici măcar paharul cu apă nu se clatină în goana ameţitoare printre câmpurile de orez.

Templele budiste se amestecă timid printre clădirile enorme. Sunt acea oază de linişte pentru turistul sătul de zgomotul străzii. Întâmplător, rătăcind pe bulevarde, am zărit acoperişul frumos ornat şi roşiatic al templului Longshan. Numai bine să fac o pauză şi să-mi trag sufletul în mirosul beţişoarelor parfumate. Aveam să aflu că este cel mai vechi din Taiwan, ridicat în 1783. Înăuntru, e linişte şi o puzderie de oameni căutând răspunsuri la întrebările vieţii. O cutie cu zeci de beţe din lemn le răspundea, parţial, la nedumeriri. Credincioşii trăgeau, la întâmplare, câte un lemn ros de timp, pe care scria câte o poruncă sau câte un îndemn pentru viaţă. Am încercat şi eu. Betişorul meu mi-a spus că trebuie să o rog ceva pe zeiţă. Cel puţin, asta am priceput din traducerea stâlcită a unei taiwaneze. Şi am rugat-o! Ce? Rămâne pentru mine.

Ar fi multe de văzut: poţi face şi plajă în oraşelul Keelung, te poţi urca pe munţi să te relaxezi în izvoarele cu ape calde termale sau poţi să priveşti apusul de pe malurile lacului Sun Moon. Să nu mai zic de cumpărături. Luxul e “made în Taiwan”.

Taiwanul este o experienţă care merită încercată fără prea multe ezitări. Acolo, pe străzile lui, colorate, vii, stridente, vă veţi da răspunsul la întrebarea: „De ce aş merge în Taiwan?”.

TAIWANUL ÎN CIFRE:

POPULAŢIA: 23 DE MILIOANE 

CAPITALA: TAIPEI – 2, 705 MILIOANE 

LIMBA OFICIALĂ: TAIWANEZA HOKKIEN 

MONEDA: DOLARUL TAIWANEZ , UN EURO – 35.93 DOLARI TWD

CUM SE AJUNGE ŞI COSTURI

Pot fi mai multe variante de zboruri, eu am optat pentru Turkish Airlines. 

  • BILET DE AVION TURKISH AIRLINES: 830 DE EURO-DUS-ÎNTORS- PERSOANĂ
  • HOTEL DE PATRU STELE CU MIC DEJUN: 630 DE EURO – 9 NOPŢI 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s